3 aspecte de îmbunătățit la aspectul exterior al unei case pentru a-i crește prețul de vânzare

Fie că tocmai ai moștenit vreo casă (de la o mătușă 🙂 ) sau vrei să o vinzi pe cea în care ai locuit până acum, pentru a investi banii într-o altă locuință sau într-o afacere, sigur vrei să obții cel mai bun preț pe acel imobil. Unul din cei mai importanți factori care influențează prețul unei case este aspectul acesteia. Este bine știut că nu e suficient să vii cu detalii despre structura de rezistență și despre amplasarea casei, dacă ea nu are nimic de spus ca aspect. Dacă, la interior, oamenii preferă în general să cumpere case mai ieftine, cu finisaje care lasă de dorit (pentru că oricum își doresc să o amenajeze și renoveze după bunul lor plac), la exterior casa trebuie să arate foarte bine și să aibă totul pus la punct.

Analizează în detaliu exteriorul casei și gândește-te dacă tu ai cumpăra-o la cum arată și ce oferă în acel moment. Este drept că o renovare exterioară este o investiție destul de costisitoare dar este o investiție pe care o vei recupera rapid pentru că asta îți va permite să vinzi la un preț mai bun. Omul vrea să cumpere o casă în care să se poată muta imediat, să nu piardă timp 2-3 luni cu reparații. Prin urmare, iată care sunt principalele 3 aspecte de îmbunătățit la exteriorul unei case înainte de a o pune la vânzare.

1. Funcționalitatea și aspectul acoperișulului

Cu toții ne dorim un acoperiș deasupra capului. Tu ai da banii pe o casă al cărei acoperiș lasă de dorit? Să zicem că. dacă este un acoperiș bun, refăcut recent, prin care nu există riscul să plouă în casă, o accepți și cu tablă zincată, chiar dacă îți doreai ceva mai arătos. Dar, dacă găsești o tablă subțire, veche de 20 de ani, cu urme de rugină pe ici-colo, nu doar că nu vei plăti prețul cerut, dar chiar vei negocia la sânge pentru că știi că va trebui să investești bani și în asta.

tigla-metalica-viking-768x576

Așadar, punându-te în postura cumpărătorului, îți vei da singur seama că este mai rentabil să investești tu însuți, ca vânzător, în asta și să plusezi la preț, indicând faptul că acoperișul a fost refăcut recent. Ai grijă să mizezi, pentru renovarea acoperișului, pe o firmă serioasă care să termine lucrarea la termen, să nu facă rabat de la materiale de calitate, să aibă angajați profesioniști și să ofere garanție pe lucrare. Cumpărătorilor le plac mult cuvintele nou și garanție.

 Dincolo de funcționalitatea acoperișului stă  aspectul lui. Într-un fel te uiți la o casă cu tablă zincată ieftină și altfel la una cu acoperiș modern cu țiglă metalică. Măsoară suprafața pe care o ai de acoperit și apoi intră aici la prețuri țiglă metalică  pentru a-ți face un calcul aproximativ pentru o astfel de lucrare. Vei investi 2000 – 3000 de euro în renovarea acoperișului dar, la încheierea vânzării îți vei scoate bani în plus pentru costurile cu achiziționarea și montarea țiglei metalice.

2. Aspectul pereților exteriori

Aici vorbim despre finisarea exterioară a unei locuințe. Eu, dacă aș cumpăra o casă, mi-as dori să știu nu doar că este construită din cărămidă sau BCA de nu știu ce fel, ci să am și certitudinea că pereții sunt bine izolați la exterior și să-mi și placă aspectul lor. Dacă vrei să-mi vinzi o casă dată cu vopsea lavabilă la exterior, fii sigur că voi vrea să o scot la un preț mai mic, știind că voi avea de investit într-o vopsea specială de exterior și mână de lucru pentru aplicarea ei. Și culoarea contează mult. Mizează pe culori cât mai neutre (gri, bej, maro deschis).

3. Aspectul și calitatea ușilor și ferestrelor

ferestre VELUX

O ușă metalică de calitate nu doar că este mai sigură și un mai bun izolator termic și fonic, dar schimbă foarte mult aspectul unei case. La fel și ferestrele. Lucrurile de calitate, precum aceste ferestre și accesorii VELUX, cresc prețul unei case foarte mult. Ele arată și bine (atât la exterior cât și la interior) și oferă o serie de avantaje pentru care omul este dispus să plătească (lumină naturală, izolare termică, izolare fonică). Iar, atunci când rostești numele unor branduri cunoscute, așa cum este VELUX, câștigi mai repede încrederea cumpărătorului pentru că oamenii știu că brandul înseamnă calitate și garanția lucrului bine făcut. 

Acestea ar fi sfaturile mele pentru cei care vor să vândă o casă cu potențial la un preț mai bun. Mai bine amânați vânzarea 2-3 luni și efectuați aceste modificări. Un acoperiș renovat recent, realizat dintr-o țiglă metalică durabilă, niște ferestre care arată ca în revistă și au garanție zeci de ani și o vopsea de exterior bine aleasă, vor face o diferență uriașă de preț. Practic, poți investi vreo 6000 de euro de euro în renovări dar asta poate crește prețul casei chiar și cu 15000-20000 de euro.

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *