4 motive să folosești baza pentru machiaj

Atunci când apelam la profesioniști pentru un machiaj ca la carte, întotdeauna se aplică mai întâi o astfel de baza pentru machiaj. Oare chiar este necesară și utilă sau vorbim doar de un moft, de un produs care ar putea foarte bine să nu existe? Eu aș fi zis că se poate și fără el. Asta până când am primit cadou o baza pentru machiaj și am început s-o folosesc și să observ ce efecte avea utilizarea ei. Am descoperit cel puțin 4 avantaje despre care vreau să vă vorbesc astăzi.

avantaje baza pentru machiaj

1. Tenul capătă o textură mai fină

Chiar dacă foloseam o cremă hidratantă înainte de machiaj, tot simțeam că fondul de ten se aplică greu (deși eu folosesc întotdeauna varianta lichidă). După ce pui un strat de baza pentru machiaj, fondul de ten devine mult mai ușor de întins, iar tenul capătă o textură mai fină, e mai neted, cu și mai puțin imperfecțiuni. Umple porii dilatați și de aici efectul WOW pe care îl oferă.

2. Absoarbe excesul de sebum

Cele care avem tenul gras știm foarte bine că nu arată așa cum ne-am dori după ce ne machiem. Baza pentru machiaj face minuni și în acest sens. Depinde și ce fond de ten folosim, desigur. Eu folosesc de câteva luni acest fond de ten mat de lungă durată cu acid hialuronic și sunt încântată de rezultate chiar și în zilele în care nu aplic baza de machiaj (recunosc că pe aceasta nu o folosesc zilnic, ci mai mult la ocazii).

3. Fardurile arată mai bine

Ce înseamnă că arată mai bine? Înseamnă că inclusiv culorile sunt parcă mai puternice când sunt aplicate peste baza de machiaj. Se întind mult mai uniform și machiajul tău va arăta diferit față de cel de ieri, chit că ieri te-ai machiat cu aceleași produse. Sigur că depinde mult să alegi corect nuanța bazei pentru machiaj. Mie, de exemplu, mi se potrivește varianta verzuie, anti-roșeață. Nu am încercat multe baze de machiaj până acum, doar vreo 3, dar dintre toate mie cel mai mult îmi place cea de aici. Ascunde petele, nu stimulează coșurile, nu produce iritații, nu are ingrediente nocive. Eu o iubesc.

baza-de-machiaj-anti-roseata-132930-132930-1454

4. Machiaj mai rezistent

Nu doar că machiajul va arăta mai bine dacă folosești baza pentru machiaj (în special fardul de pleoape nu se va mai strânge în pliuri), dar va și rezista mai mult timp. Baza de machiaj pentru ochi pe care o folosesc eu este cea de aici, de la Melkior.

baza machiaj pentru ochi melkior

Dacă de obicei un machiaj rezista 4-5 ore, să zicem, prin utilizarea bazei de machiaj poți dubla acest timp. Adăugând un singur produs nou în trusa ta de make-up, îți asiguri machiaj rezistent pentru o noapte întreagă. Dacă mai adaugi și un fixativ pentru machiaj ca acesta, surpriza o să fie și mai plăcută.

Concluzia mea este că baza pentru machiaj chiar face treabă bună și nu este doar un moft.

9 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *