Cauți rochie mărime mare pentru cununie? Ce zici de asta?

Ieri am văzut pentru prima dată această rochie (click să o vezi!). Mi-am adus imediat aminte de ziua cununiei mele civile, când nu am găsit pe nicăieri o rochie mărime mare pentru cununie care să-mi și placă și am refuzat să dau câteva sute de pe lei pe ceva ce aș fi purtat 2 ore. Din acest motiv eu am ales ca, la starea civilă, acum 8 ani, sa port un compleu cu pantaloni. Atunci m-am simțit bine, dar ulterior parcă mi-a părut rău pentru că mi-ar fi plăcut totuși să port rochie.

Când am dat cu ochii de rochia asta albă, elegantă, cu broderie florală, mi-a părut rău doar că nu am găsit-o atunci. Pe atunci nu prea eram familiarizată cu shopping-ul pe site-urile din afară și mă temeam. Cum să plătesc eu un produs și să mă trezesc că nu vine? Eram omul cumpărăturilor cu plata ramburs, ceea ce la cumpărături internaționale nu se poate.  Acum știu că e ok și că nu se întâmplă nimic. Dacă ai ghinionul să nu primești vreo comandă, din cauza Poștei Române, chinezii îți returnează întotdeauna banii, iar avantajul este că pe unele site-uri, cum este și acesta, cu rochia, transportul este gratuit, ceea ce site-urile românești nu prea oferă. Partea mai puțin bună este că poate dura mai mult de o lună până primești coletul.

rochie mărime mare pentru cununie

Dar, revenind la rochia asta superbă din categoria Plus Size, pe care o găsim disponibilă în măsuri mari (de la XL la 5XL), mie mi se pare că are și aspect deosebit și un preț bun. Nu știu unde mai găsești rochie ca asta pe care să dai puțin peste 130 de lei (cu transportul suportat de vânzător). Este o rochie de lungime medie, așa cum purtăm noi, femeile grase, de obicei (lungime care ne și avantajează). Minusul ar fi partea superioară și mânecile transparente care pot incomoda persoanele care poartă mărime foarte mare și au anumite inhibiții. Sincer, și eu le am, dar să fim serioase că suntem la fel de grase și în ea și într-o rochie neagră închisă până la gât.

rochie cununie masura mare

Croiala A-line este din nou ideală pentru persoanele cu probleme de greutate pentru că șoldurile sau burta sunt mascate oarecum de acest model. Mânecile sunt 3/4, dar fiind din material subțire, transparent, sunt potrivite și pentru vară. Un alt minus al acestei rochii ar fi materialul. Este din poliester, material care nu prea permite pielii să respire. O să fie vară, o să ai emoții și o să porți și poliester… Dacă nu ai probleme în a purta acest tip de material, nu știu ce motiv ai avea să nu o porți în ziua în care spui DA.

Vezi AICI prețul rochiei!

Bun, ai găsit rochie mărime mare pentru cununie, dar de unde știi ce măsură ți se potrivește? Pe pagina asta există un tabel cu mărimi. Tot ce ai de făcut este să te măsori cu un centimetru pe zona bustului și a taliei și să te uiți la ce mărime te încadrezi în tabel. 5XL este potrivit unui 52-54 de la noi, ca să vă faceți o idee.

Este superbă. Așa o văd eu. Nu mă pricep la modă și nici nu prea-mi pasă de ea. Cert e că eu aș fi purtat-o cu mare mândrie la cununie. La cât de împodobită este ea cu acea broderie, practic nu mai ai nevoie nici de bijuterii. Cel mult de o pereche de cercei și asortată cu pantofi ca cei de aici.

pantofi cununie culoarea șampaniei

Eu chiar mă gândesc serios să mi-o comand pentru cununia religioasă pe care încă nu am făcut-o și pentru care nu plănuiesc să dau banii pe rochie scumpă de mireasă, de vreme ce oricum vreau ceva restrâns, fără multă cheltuială, făcută mai mult pentru că așa trebuie în fața lui Dumnezeu și nu pentru petrecerea în sine. Rămâne să vedem dacă facem pasul anul acesta sau nu.

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *