Ce-i oferi cadou de Ziua Femeii? 3 motive să alegi o ie tradițională

Nu mai este mult până la Ziua Femeii, de pe 8 Martie. Pentru noi, femeile, perioada asta, de la începutul lui martie, e motiv de bucurie pentru că e rost de cadouri și de un plus de tandrețe și dovezi de iubire. Primul vine timidul mărțișor, apoi cadoul de 8 martie. Pentru bărbați e altfel. Toată greutatea stă pe umerii lor. Ca și cum nu ar fi de ajuns că investesc financiar, mai trebuie să se și streseze pe ce să cheltuiască banii respectivi pentru ca EA să fie încântată de cadou. Destul de greu să alegi ceva care să emane feminitate (căci asta este esența sărbătorii), să fie frumos, deosebit, dar în același timp util, ceva să rămână peste luni și ani, amintindu-i mereu de tine și de gestul tău. Ce-ai zice ca anul acesta să-i oferi un cadou cu adevărat special – o ie tradițională?

Eu cred că femeia din viața ar fi încântată de această alegere. Merită investit într-un astfel de obiect vestimentar din cel puțin 3 puncte de vedere.

Ie romaneasca Pasiune Anilu 1

O ie tradițională este un cadou frumos, special

Ai atâtea ocazii să îi oferi o bluză banală cadou. 8 Martie este ocazia aceea specială care are nevoie de un cadou pe măsură. O ie tradițională, cusută manual de meșteri iscusiți, este mai mult decât o piesă vestimentară. Este o declarație de iubire, o dovadă că ea este unică în viața ta, că merită tot ce e mai bun și mai frumos, că vrei ce e mai bun pentru ea, că apreciezi și vrei să păstrezi intactă naturalețea ei.

Mama, iubită, soție, soră – oricare din ele s-ar bucura să primească un articol vestimentar desprins parcă din poveștile de odinioară, dar atât de actual. În general, apreciem și iubim produsele handmade. Cum am putea să nu iubim o ie romaneasca la care știm că cineva a cusut câteva zile, un lucru pe care nu-l găsești la orice colț de stradă, un cadou în aceeași măsură util și superb?

O ie tradițională este un cadou util care rezistă în timp

Uite încă ceva ce bărbații înțeleg mai greu: ne plac florile, dar parcă ne doare inima să știm că s-au cheltuit 100 de lei pe ele și vor muri în 2 zile! Preferăm întotdeauna cadourile utile. O ie autentică este o sugestie de cadou pe care orice reprezentantă a sexului frumos îl va considera util. Nu contează ce stil vestimentar adoptă, dacă e genul care preferă blugii sau pantalonii la dungă, pantofii eleganți cu toc cui sau pe cei casual, cu talpă joasă. Ia nu e doar frumoasă, ci și versatilă. Se adaptează ușor la orice stil.

Pentru o adeptă a unui stil mai elegant, alege un model simplu, pe alb, alb-negru sau cu motive în culori pastelate, mai discrete.

Ie-romaneasca-Magie-Anilu-2

Pentru o doamnă sau o domnișoară veselă, exuberantă, amatoare de ținute boeme, te poți orienta spre o ie brodată în culori vesele sau spre una pictată manual.

Ie romaneasca Frunza de stejar Anilu 1

Dacă știi că preferă să poarte rochie, îi poți oferi una din aceste rochii superbe brodate manual.

rochie tip ie

De fiecare dată când va purta acea ie sau sau rochie tip ie, se va mândri cu alegerea ta. O ie nu piere, ca florile, în 3 zile. Nici nu se consumă într-o lună, ca un parfum. O ie îngrijită corect rezistă chiar și ani de zile (depinde, desigur, de frecvența purtării).

O ie tradițională este un cadou de calitate

Dincolo de frumusețea și utilitatea unui lucru, ne interesează la fel de mult și calitatea lui, Nu e totuna dacă-i cumperi un parfum contrafăcut de la buticul din colț sau unul original. Și în cazul alegerii unei ii trebuie să fim atenți la calitatea acesteia.

Piața este plină de bluze tip ie din materiale care nu au nicio legătură cu iile purtate odinioară de bunicile noastre, cu broderii bătute rapid la mașină. Privite de la distanță, arată foarte bine și acelea. Analizate de aproape, nu mai par demne de a fi oferite cadou femeii iubite de 8 Martie. Calitatea cusăturilor lasă mult de dorit. Modelele nu au nicio legătură cu tradițiile noastre, iar pielea nu se simte deloc confortabil la contactul cu acel material.

Altfel stă treaba în cazul unei ii autentice românești pentru că o ie romanească de calitate este confecționată din materiale naturale de bumbac sau matase și este brodata cu motive tradiționale, cusute de mână, cu grijă și pricepere. Diferența se vede cel mai clar dacă te uiți pe dosul iei, la cusături. Și prețul este un indicator pentru că o ie brodată manual nu poate costa 100 de lei, asta e clar.

Ai cel puțin 3 motive să investești economiile tale într-o ie românească pe care să o faci cadou femeii iubite de 8 Martie. Acum spune-mi tu ce motive ai avea să nu o faci! 

One Comment

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *