De ce să ții cont când vrei să alegi un aparat de aerosoli bun

Care este cea mai utilizată metodă de tratament pentru afecțiunile respiratorii? Aerosolii. Acum 20 de ani, când am avut eu o criză puternică de sinuzită, a trebuit să merg zi de zi la spital, timp de 14 zile, ca să fac aerosoli. Între timp lucrurile s-au mai schimbat și viața pacienților a devenit mai ușoară; acum oricine își poate cumpăra un aparat de aerosoli și poate urma acasă tratamentul prescris de medic. Pentru părinți, aparatele de aerosoli sunt pe lista cu aparate medicale obligatoriu de avut în casă. Problema este că nu orice aparat te va mulțumi. Primul pas când vrei produse bune este să te informezi. De ce anume trebuie să ținem cont în alegerea unui aparat de aerosoli?

Tehnologia folosită

Există două tipuri principale de aparate de aerosoli. Primul este cel pe bază de compresor. Compresorul introduce aer în rezervor și, în felul acesta, medicamentul este pulverizat în aparatul respirator al pacientului. Al doilea tip de aparat este cel cu ultrasunete.

Deși sunt mai scumpe, modelele cu ultrasunete sunt mai recomandate pentru copii pentru că sunt mai silențioase și particulele de medicament pulverizate sunt mult mai fine și de mărime uniformă. Verificați, așadar, și care este dimensiunea medie a particulei trecute la specificații! Cu cât aceasta este mai mică, experiența utilizării aparatului va fi mai plăcută în special pentru cei mici.

sfaturi aparat de aerosoli

Prețul

Nu vă bucurați prea tare dacă găsiți pe undeva un aparat de aerosoli la 50 de lei, de exemplu. În general, ce ne șochează prin prețul mic se cam dovedește a fi de proastă calitate. Prețurile pornesc de pe la 100-150 de lei pentru un aparat bun, după cum am remarcat eu analizând ofertele la produsele recomandate de cei de pe site-ul produsebune.com. Excepție poate face un aparat la mâna a doua. Acolo poți avea calitate la un preț sub 100 de lei.

Vârsta persoanei care-l va folosi

Și aici este este de discutat. Când pacientul care va folosi aparatul cu aerosoli este adult, avem nevoie de un aparat cu mască pentru adulți. Un copil nu va putea face tratament folosind același tip de mască. Are nevoie de una mai mică, specifică fizionomiei vârstei sale. Pentru ca întreaga familie să poată utiliza același produs, nu trebuie decât să căutați un model de aparat prevăzut cu ambele tipuri de măști. Atenție și la capacitatea rezervorului! Pentru copii e ok să ai capacitate de maxim 7 ml, dar pentru adulți nu.

Brandul

Ne place sau nu, contează și acest aspect. Nu spun că un aparat de aerosoli ieftin, no-name, nu poate fi bun. Doar că, în acest caz, mai ales dacă nu ați primit recomandări de la cineva de încredere care deține deja acea marcă, achiziția devine un experiment. Poate fi bun sau nu.

În schimb, când ne orientăm spre produse la branduri cunoscute și recunoscute la nivel chiar internațional, calitatea și funcționalitatea nu mai sunt cu semnul întrebării. Brandul este o garanție a calității. Nu am să vorbesc eu despre branduri pentru că nu prea le cunosc, dar puteți citi acest articol despre cele mai bune aparate de aerosoli și să alegeți unul din producătorii prezenți pe acea listă.

Gradul de portabilitate

Dacă ai nevoie de un aparat de aerosoli pe care să-l folosești exclusiv acasă, o dată pe zi, sau doar la nevoie, atunci orice aparat cu alimentare la priză intră pe lista de analizat. În schimb, dacă obișnuiești să călătorești sau știi că cel mic are nevoie de el și la scoală, pentru o altă doză, de exemplu, ar trebui să te orientezi către un model mixt. Acesta poate fi alimentat și la priză, dar este și portabil în sensul de a putea fi folosit cu baterii atunci când nu avem acces la o sursă de energie electrică.

Cam acestea sunt criteriile principale de analizat înainte de comanda un aparat de aerosoli. Ideea este să nu vă grăbiți, să cereți sfatul și recomandarea medicului, dar să vă informați și singuri, în paralel, pentru a fi siguri că luați cea mai bună decizie și nu investiți în ceva ce nu veți putea folosi. O altă recomandare personală, de care mi-aș dori să țineți cont, este aceea de a cumpăra genul acesta de produse din magazine sau de pe site-uri unde aveți garanția că puteți face retur dacă descoperiți în câteva zile că produsul nu vi se potrivește.

sursa foto aici

One Comment

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *