Din Jurnalul unui nostalgic

Prin anii 70-80, când eram un copil vesel și neștiutor iar părinții se plângeau de zahărul și uleiul raționalizat pe cartelă, îmi amintesc că bucuriile prietenilor mei, la fel de energici și puși pe şotii, erau joaca și dulciurile (mereu împărțite frățește!). 1. La şcoală! Vai, eram atât de năzdrăvani… Ne-am fi jucat non stop,

Certificarea iso a increderii

Cea mai importanta cheie a succesului este increderea. Imi aleg si prietenii aplicand acelasi principiu, fiindca mi s-a intamplat ca in perioadele in care eram lipsita de experienta sa fiu vanduta de cei care reusisera sa se apropie cel mai mult de mine. Increderea nu se refera numai la secretele pe care cineva ti le

Asevi – 25 ani în producția detergenților eficienți

București, 26.11.2019. În pragul aniversării a 25 ani pe piața românească, brandul ASEVI anunță rezultatele înregistrate în anul curent și planurile de extindere. Probabil cea mai mare categorie din piața produselor de larg consum nealimentare, cu un grad de penetrare de peste 90%, este reprezentată de detergenți. Valoarea la care a ajuns această categorie îi

Super-curățenie cu aspiratoarele verticale Rowenta Clean & Steam

Curățenie la superlativ? The answer is here! Puterea de aspirare, aburul încorporat și ergonomia sunt cele trei puteri magice pe care le deține ajutorul suprem – Rowenta Clean & Steam. Alege-ți modelul preferat și apucă-te de treabă! Rezultate remarcabile fără niciun compromis Cum ar fi să descoperi aparatul care te ajută să cureți toată casa

Editura Corint la Târgul de Carte Gaudeamus 2019

În perioada 20-24 noiembrie, Editura Corint va fi prezentă la cea de-a XXVI-a ediție a Târgului de Carte Gaudeamus 2019 Radio România.             Anul acesta, Grupul Editorial Corint împlinește 25 de ani de când aduce bucurie în bibliotecile românilor și vă așteaptă în Pavilionul B2 Romexpo, cu reduceri de până la 70% la titlurile portofoliului.

OptiGrill Elite – grătar intuitiv de la Tefal

Petrecere la grătar? Good news! Tefal lansează OptiGrill Elite, grătarul electric de ultimă generație, care te ajută să prepari friptura ca un profesionist și să obții gustul perfect, chiar la tine acasă! Master meat grilling to your perfection Senzorul patentat măsoară cu precizie grosimea cărnii și calculează numărul de porții de pe grătar. Parametrii de