Pizza Tomi da sau ba?

A fost campanie nouă la BuzzStore. De testat, pizza congelată de la Tomi. Nu știam decât ketchup-ul și muștarul de la ei. Bune. Nimic de zis. Dar eram tare curioasă de ce se laudă atâta cu o pizza congelată, despre care nu-mi imaginam prea multe lucruri de bine. După ce am testat deja cele trei sortimente de pizza, altfel văd lucrurile.

pizza Tomi congelată

Ce pizza congelată îți oferă Tomi?

Am spus deja că, cel puțin pentru moment, în portofoliul lor se găsesc trei sortimente de pizza. Este o pizza dată la foc pe vatră, din inima Italiei din micul orășel Noceto cu blat dospit 24 de ore.

Tomi Pizza Super Salami – Specialitățile din carne, de la salamul Pepperoni clasic, până la varianta lui mai mică, sunt condimentate exact cât trebuie, iar gustul este unul autentic.

Tomi Pizza Super Formaggi – Brânzeturile sunt pe alese. Toate specialitățile sunt tratate cu respect. Una e proaspătă, alta e maturată. Una e netedă și pufoasă, alta grea și plină de savoare.

Tomi Pizza Super Mozzarella – Adunăm totul cu grijă. Mozzarella este preparata după cum doar noi știm. Șunca e condimentată exact cât trebuie, iar brânza edamer completează gustul autentic.

Până aici v-am spus cum își descriu ei produsele.

Părerea mea despre Pizza Tomi

Am fost sigură că Pizza Tomi va fi doar o altă pizza congelată și că nu voi avea nimic bun de zis despre ea. Nu mă putea obliga nimeni să spun că-mi place ceva ce nu mi-a plăcut. Mi-am zis că o s-o încerc, o să pun două poze cu ea și gata.

Ei bine, culmea e că mi-a plăcut și este altfel decât alte pizza congelate pe care le-am mai încercat. Am mai avut de-a face doar cu cea de la Dr… stiți voi care și cu marca proprie LIDL. Nu au fost ce trebuia din niciun punct de vedere. Si, la prima vedere, când o scoți din cutie, nici Pizza Tomi nu promite prea multe. La final, însă, vei fi plăcut surprins de ea.

Blatul arată bine de tot fiind precopt pe foc de vatră, iar textura lui este fix pe placul meu. Este un blat subțire și moale.

Tomi Pizza Super Formaggi

Nu este deloc o pizza uscată, săracă și lipsită de gust. Pe toate trei sortimentele am descoperit toppinguri în cantitate mai mult decât acceptabilă. Adică nu ai trei felii de salam și restul sos sau brânzeturi doar din loc în loc. Aș caracteriza-o ca o pizza chiar bogată.

Tomi Pizza Super Mozzarella (1)

Are nevoie doar de 10 minute la 180 de grade ca să-ți arate tot ce-i mai bun în ea. Preferata mea este Tomi Pizza Super Formaggi, dar îmi place mult și Super Mozzarella. Super Salami nu e cu nimic mai prejos pentru cei cărora le place pizza cu mezeluri. Eu sunt mai pe brânzeturi.

Tomi Pizza Super Salami

Ca aspect, gust, dărnicie la capitolul toppinguri și calitate a ingredientelor, Pizza Tomi este mult peste unele pizza comandate de-a lungul anilor de la pizzerii cu pretenții. Nu o să le dau numele. Sau să le dau? Îmi spuneți voi în comentarii.

Cert este că pentru prețul pe care-l are, o pizza Tomi de 28 cm, este mai ieftină decât o pizza medie comandată și se poate dovedi chiar mai bună. Este gata super rapid, o ai mereu în congelator, faci când ai poftă, nu stai două ore să aștepți livrarea pentru ca, la final, să primești un blat gol, o pizza arsă sau rece. Eu zic că merită încercată. Va fi o surpriză plăcută.