Produse ecologice pentru bebeluși – 3 motive să mizezi pe ele

Viața părinților din ziua de azi este mult mai ușoară decât a celor de acum 20-30 de ani. Așa mă gândeam eu până să devin mătușă. Apoi mi-a trecut. E drept că ai mașină de spălat, că ai apă caldă în permanență și o mulțime de aparate pentru preparat mâncarea bebelușului, ai mai mult timp liber să te joci, să comunici eu el. Dar, din unele puncte de vedere, situația chiar s-a îngreunat. Când zic asta mă refer mai ales la alegerile pe care trebuie să le facă un părinte.

Acum 30 de ani era simplu – toată lumea folosea scutecul textil. Azi sunt atâtea tipuri de scutece, că nu mai știi la care reclamă să te uiți și pe care să o iei de bună. Unii zic că, dacă sunt bumbac, sunt bune oricum. Alții sunt de părere că e musai să fie bumbac ecologic. E la modă asta cu ecologicul. Haine din bumbac ecologic, detergenți ecologici, chiar și pentru adulți, nu doar pentru bebeluși. O vreme am crezut eu însămi că astea sunt doar fițe. Treptat am înțeles de ce ecologic înseamnă mai sănătos, am înțeles de ce e bine să ne orientăm spre produse ecologice bebeluși. ca acestea.

Potențialul alergen este mai mic

Haideți să ne referim în primul rând la scutecele pentru bebeluși pentru că ele sunt primele care intră în contact cu pielea lor. Majoritatea scutecelor obișnuite de pe piață sunt pline de compuși nocivi. Știu că inclusiv despre șervețelele umede citisem un raport al ANPC din care reieșea că aproape toate mărcile de pe piață sunt periculoase pentru pielea copiilor. Ăsta e primul avantaj major al produselor ecologice – că sunt prietenoase cu pielea.

Vezi aici cat costa scutecele ecologice pentru bebelusi

Rămânând la capitolul scutece ecologice pentru bebeluși, părinții trebuie să înțeleagă că acestea nu au nicio treabă cu clorul, latexul, parfumul sau coloranții (ca scutecele clasice) și reușesc totuși să absoarbă la fel de bine și să protejeze mult mai bine pielea bebelușului. Riscul de iritații și alergii este și el foarte scăzut.

produse ecologice pentru bebeluși scutece bio

Nu sunt toxice aceste produse ecologice pentru bebeluși

Probabil că unii se întreabă de ce ar avea de-a face produsele pentru bebeluși cu metalele grele. Pentru că de foarte multe ori rămân pe ele astfel de reziduuri în urma procesului de prelucrare și fabricare; ba, mai mult, cernelurile și vopselurile folosite pentru diverse imprimeuri conțin plumb sau alte metale grele. Acestea nu doar că provoacă iritații și alergii, dar au potențial cancerigen foarte mare. Din nefericire, chiar dacă spălăm hăinuțele înainte de prima utilizate, acești agenți nocivi nu sunt eliminați decât în procent foarte mic.

Asta nu înseamnă că o să avem numai hăinuțe albe, lipsite de culoare. Dacă vă uitați la haine de bebeluși din bumbac organic, o să vedeți câte modele drăguțe de body-uri cu imprimeuri vesele, colorate, găsiți. Acestea nu au făcut cunoștință cu metalele grele. Vopselurile folosite sunt pe bază de apă, deci deloc nocive pentru sănătatea celor mici.

Sunt mai rezistente

Aici mă refer din nou la hăinuțele pentru copiii. Chit că ele sunt purtate pe o perioadă scurtă pentru că bebe crește și are nevoie de o mărime mai mare, tot e un avantaj de menționat. Bumbacul obișnuit își schimbă deja aspectul după câteva spălări. Bumbacul organic este mai rezistent. Asta tocmai pentru că nu este tratat chimic și atacat de compuși periculoși. Prin urmare, deși în prima fază hainele din bumbac organic sunt mai scumpe, pe termen lung faci economie investind în ele.

Cam astea sunt principalele motive pentru care părinții ar trebui să se orienteze pe cât posibil spre produse ecologice pentru bebeluși. Sigur că trebuie să aleagă și o sursă sigură din care să achiziționeze aceste produse pentru că nu poți avea încrede în orice magazin. Mie cel mai bun mi se pare acest magazin. Ceva mai ieftine găsiți aici produse ecologice foarte bune.

Sigur că rămâne la latitudinea și disponibilitatea financiară a părinților dacă aleg produse ecologice pentru bebeluși sau nu. Poate că nici eu nu mi-aș permite să folosesc astfel de produse pe termen lung, dar aș face tot posibilul să i le asigur măcar pentru primul an din viață, când pielea lui este mai sensibilă, când o să-și tot lingă și sugă hainele și jucăriile.

Voi ce ziceți? Merită să investim în ele sau nu?

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Shares