11 produse Flormar cumpărate recent și tot atâtea motive de bucurie
13 motive este titlul unei cărți și al unui serial de succes de pe Netflix. 11 motive ar fi trebuit să fie titlul articolului meu, dar m-am răzgândit în ultima clipă și am ales varianta mai lungă. Nu zâmbi! Unora ne plac lungi (titlurile). Am 11 motive de bucurie că am ales bine, 11 produse Flormar pe care le-am cumpărat la cea mai recentă vizită într-unul din magazinele Flormar (cel din Vulcan Value Center).

Produsele sunt disponibile și online, pe www.flormar.ro, dar avantajele de a merge într-un magazin fizic sunt că puteți testa produsul înainte de a-l cumpăra, primiți sfaturi pentru aplicarea lor corectă și beneficiați de un machiaj gratuit dacă depășiți o anumită sumă cheltuită în magazin. Dar, gata cu vorba, haideți să vă arăt care sunt noile mele produse de make-up Flormar!
Ruj Mat
Este vorba despre un ruj din gama Extreme Matte Lipstick, cu un grad mare de acoperire, foarte cremos. Am ales nuanța 02 Pale Pink. Este o culore foarte plăcută. Oferă un finisaj mat și foarte neted și hrănește buzele și le hidratează. Fiind îmbogățit cu ingrediente active precum unt de cupuacu și mix de ceară, acest ruj nu doar că arată bine, ci și protejează buzele de efectele poluării și, implicit, de îmbătrânirea prematură.



Gloss rezistent
Nu avea cum să lipsească gloss-ul din coșul meu de cumpărături. Îl folosesc aproape zilnic. De data aceasta nu m-am mai orientat spre un produs cu efect de strălucire, și am preferat acest gloss rezistent, cremos, în nuanța L401 Soft Pink. Rezistă multe ore pe buze și le conferă un aspect hidratat. Are în compoziție vitaminele A și E, dar și unt de shea și mango, așa că e mai mult decât un produs de machiaj, este un produs complex de îngrijire a buzelor.



Mono-fard copt pentru pleoape
Fardurile coapte le-am descoperit recent și am ajuns sa le prefer pentru că sunt mai pigmentate (mai ales dacă le aplicăm umed) și rezistă mai mult fără să se strângă prin pliuri. Și, dacă tot am început cu roz, continuăm tot cu roz pentru că în aceeași culoare este și mono-fardul copt de la Flormar. Este nuanța E08 Soft Pink, o culoare mai mult decât potrivită pentru vară.



Mono-fard simplu
Tocmai pentru că fardul copt este mai intens și nu-mi doresc mereu să ies în evidență, pentru machiajul de zi am ales și un fard de pleoape simplu, mono, tot roz, ca să păstrăm tendința văratică. Nuanța aleasă este 06 Satin Pink. Este destul de pigmentat pentru a se vedea că ești machiată, atunci când îl porți, dar suficient de discret pentru ca lumea să nu creadă că ești prea roz. În compoziție are și tocopheril acetat, un factor de protecție de care avem nevoie. Detalii și preț aici!



Pudră coaptă în 2 culori
Cu o idee foarte bună a venit consultantul din magazinul Flormar (mulțumesc Alexandra!) când i-am cerut să-mi recomande o pudră. Această pudră în 2 culori este un soi de 4 in 1 pentru mine. Fie alegi să o folosesti ca pudra simpla (nuanța mai deschisă acum, cât nu prea ești bronzată, iar cea mai închisă după vacanță), fie ca blush, fie ca produs 2 in 1 (contouring și iluminator). Se potrivește oricărui tip de ten, inclusiv pielii sensibile sau iritate. Conține panthenol și ulei de jojoba și macadamia, hidratând și calmând pielea în același timp. Are și factori de protecție.



Tuș waterproof
Ce să fie pentru conturul ochilor? Un tuș care să reziste la apă. Nu vrei să transpiri și să înceapă să-ți curgă tușul sau rimelul, sunt sigură de asta. Tușul waterproof, sau vinyl waterproof dipliner (așa cum îl găsiție pe flormar.pro) promite rezistență la transfer și apă, uscare rapidă, un look impecabil pentru mai bine de 10 ore, cu o culoare intensă și uniformă. Veți afla curând dacă își respectă promisiunile sau nu.



Creion de buze Lilac
Pentru buze perfect definite și o rezistență mai mare a rujului, avea nevoie de un creion pentru conturul buzelor. Prima alegere a fost creionul waterproof, căruia umiditatea sau transpirația nu-i pot strica aspectul. Nuanța aleasă este 218 Stylish Lilac. Dincolo de aspect, acest creion este și protector și nutritiv pentru buze. Conține vitaminele C și E, dar și ulei de palmier (de unde și textura cerată).



Creion de buze Roz
Un al doilea creion de buze pentru contur este acesta. Promisiunea unei rezistențe de până la 6 ore și textura foarte cremoasă au stat la baza acestei a doua alegeri. Nuanța din poză este SL08 Rose.



Tuș pentru sprâncene
Cum să uităm de sprâncene? Pentru a le oferi forma și densitatea dorite, am pus în coș și un liner pentru sprâncene, nuanța 03 Medium Brown. Este un tuș pe bază de apă care se folosește pentru a desena practic fire de păr și a da sprâncenelor aspectul dorit, compensând ce nu ne-a dăruit mama natura. Detalii despre produs și preț aici. Aveți 6 nuanțe disponibile.



Ojă cu uscare rapidă
Sooo Quick Dry Enamel – așa o găsiți pe site. Este o ojă cu uscare rapidă (în doar 60 de secunde). Ai acoperire bună dintr-un singur strat și peste 20 de nuanțe din care poți alege. Oferă aspect lucios, protecție și manichiura gata în timp record. Nuanța mea este QD02 Soft Pink.



Ojă cu aspect de gel
Printre cele 11 produse Flormar se numără și o ojă cu aspect de gel. E tot roz – nuanța JL43 Joy Pink. O găsiți disponibilă în 43 de nuanțe. Este un produs care promite acoperire perfectă și luciu incredibil (aplicare în 2 straturi). Practic, la final, manichiura ta va arăta ca una de salon, cu gel, deși tu ți-ai făcut-o singură acasă, în câteva minute.



Nu mă opresc aici. Am mai pus pe listă alte 2 produse Flormar pe care trebuie să le încerc mai întâi – paleta corectoare Camouflage și rimelul cu dublu efect de volum și definire. Nu știu dacă ați folosit până acum produse Flormar sau dacă vă place vreunul dintre ele, dar vă invit să stați cu ochii pe celălalt blog al meu, caietul-cristinei.ro, unde voi reveni foarte curând cu păreri despre produsele pe care vi le-am prezentat astăzi. Deocamdată vă spun doar atât: raportul calitate – preț este foarte bun.
OJA CU USCARE RAPIDA IMI PLACE MULT LA NUANTA
Numai bunataturi
Foarte faine produse.
Si eu sunt mare iubitoare de produse Flormar, am multe preferate de la ei 🙂
Mie imi plac mult produsele Flormar si am multe preferate de la ei. Dar ce ai cumparat tu inca n.am testat. Cert e ca arata fabulos toate!
Sunt absolut superbe aceste produse. Imi plac tare mult si alegerile tale sunt superbe. N-as putea sa spun ca imi place un produs mai mult. Baked Powder ma atrage cel mai mult, dar si restul sunt la fel de interesante
Da’ ce faine’s produsele!
Sincera sa fiu, nu am mai auzit de fard COPT, pudra COAPTA. Si vreau sa stiu ce e 🙂 ma pun pe documentat.
În afară de oje nu am încercat altceva de la ei. Dacă acum câțiva ani eram multumita de ojele lor, acum nu mai îmi plac, parcă le-au schimbat, se curata imediat de pe unghii.Poate ca acesta e motivul pentru care nu am încercat alte produse de la ei